Nu e niciun secret ca tehnologia Flash a cam ajuns la capatul drumului, iar Google Chrome va accelera acest proces prin blocarea continutul Flash pe majoritatea siteurilor Internet.

Dezvoltatorii de la Chrome au dezvaluit saptamana trecuta planul lor de a inlocui continutul Flash cu HTML5, daca e posibil. In cazul in care respectivul website nu include o versiune HTML5, atunci continutul va fi afisat doar daca userii il vor aproba.

Acest plan este inca in faza de propunere, implementarea fiind prevazuta pentru ultimul trimestru din 2016.

Chrome include un player de flash, insa modificarea presupune ca, pentru siteurile care au nevoie sa ruleze continut flash, userul va primi un mesaj prin care poate seta frecventa de afisare pentru respectivul site (o singura data, mereu sau deloc).

Apoi, pentru a limita numarul acestor mesaje, va fi constituita o lista scurta de siteuri care vor primi by default optiunea de a afisa acest tip de continut. Lista are o perioada de valabilitate de un an. Lista include acum Youtube, Facebook, Yahoo, VK.com, Live.com, Yandex.ru, OK.ru,Twitch.tv, Amazon si Mail.ru.

Chrome a inceput inca de anul trecut sa reduca afisarea continutului de tip Flash, prin oprirea adurilor animate. Flashul ramane totusi puternic in zona de gaming, asadar Chrome va include probabil plug-in-uri light pentru acest tip de siteuri.