City break Antwerp in nordul Belgiei. 36 de ore in orasul Antwerp

Prima impresie puternica ti-o lasa Gara Centrala din Antwerp, o cladire cu arhitectura bogat ornamentata, tavan de sticla si sali elegante. E o intrare minunata intr-un oras plin de stil, cel mai mare din Flandra, in nordul Belgiei. Cu ani in urma, Antwerp si-a capatat faima ca un oras al modei, gratie unor designeri precum Dries van Noten sau Ann Demeulemeester, dar si alti colegi de-ai lor de la Royal Academy of Fine Arts, una dintre cele mai bune scoli de design din Europa.

citi break antwerp vedere

piata in Anwerp

Astazi, creativitatea si inovatia s-au extins dincolo de moda si se exprima in arta, arhitectura, bucatarie fina sau benzi desenate.

city break antwerp gara centrala

Gara Centrala

Vineri – City break Antwerp

2pm: Rubens Revival
city break antwerp royal museum

Royal Museum

Royal Museum of Fine Arts este inchis pentru lucrari de renovare (termenul de finalizare e undeva in 2017), dar asta nu inseamna ca lucrarile importante nu pot fi vazute. O selectie a celor mai importante opere de arta poate fi vazuta la Cathedral of Our Lady (intrarea e 6 euro). Impozanta catedrala gotica cu o singura turla adaposteste si operele Peter Paul Rubens, nascut chiar in Antwerp. Dupa ce vizitati catedrala, puteti merge sa vedeti si casa si atelierul artistului, ce poarta numele de Rubenshuis (intrare 8 euro), transformate in muzeu care adaposteste multe opere ale artistului, dar si ale elevilor sai.

city break antwerp cathedral of our lady

Cathedral of our lady

5pm: Atractiile de pe alei

Multe strazi intortocheate strabat zona din jurul marii catedrale, dar putine sunt asa de pitoresti precum Vlaeykensgang, o alee pietruita cu ghivece de flori atarnand de fatadele cladirilor de piatra de secol 16. In 2011 s-a deschis aici si Axel Vervoordt Gallery, un spatiu care expune lucrarile unor proeminenti artisti contemporani precum Hiroshi Sugimoto, Norio Imai sau Lucia Bru.

city break anwerp Alee Vlaeykensgang

alee pietruita Vlaeykensgang

Dupa ce-ati explorat arta locala si stradutele frumoase, e timpul pentru o bautura. In apropiere de galerie se afla De Vagant, un barulet confortabil specializat in bautura pe baza de ienupar. Pisica locului, Berry, n-o sa fie de prea mare ajutor cand trebuie sa alegeti din meniul ce include sute de varietati. Ca sa scapati de stress, alegeti bautura saptamanii (shotul costa 2,50 euro).

8pm: Braserii intime

Invincible e o braserie mica, deschisa in 2010, unde totul se invarte in jurul vinului, lucru evidentiat si de pervazurile pline cu sticle imense de vin.

Alege o sticla de vin direct de la barul aflat pe un perete si aseaza-te apoi la o masa. Cina include trei feluri (35 euro), aperitivul poate fi o terina frantuzeasca, urmat de felul principal, creveti la gratar cu orez negru si chorizo.

Daca vrei sa duci la extrem ideea de cina intima, exista Leeuwekopke, un mini bistro cu cateva locuri, unde gazda e si Chef, si chelner. Te voi simti ca la o petrecere restransa, iar meniul depinde de inspiratia Chefului si poate fi, de exemplu, biban de mare la gratar cu ciuperci si piure de cartofi dulci (22 euro).

11 pm: Muzica de seara

Dupa cina, mergi sa asculti jazz la De Muze, o cafenea animata unde sunt cantari live. Daca la bar e prea aglomerat, urca la etaj pentru ca muzica se aude si de acolo.

Daca preferi o DJ-iala, mergi la Homey. Daca e cald afara, lumea iese in piata din fata barului, un loc excelent pentru o leneveala de seara in timp ce sorbi dintr-un lassi de mango (3.50 eur0).

Oricum ar fi, nu rata la final de noapte Frituur No. 1, un fry shop de unde poti comanda o portie „sanatoasa” din faimosii cartofi prajiti belgiene ornati cu maionezi din belsug.

Sambata City break Antwerp

9am: Direct de pe pagina de hartie
city break antwerp Groenplaats

Groenplaats

Comunitatea de iubitori de banda desenata din Belgia e destul de insemnata. Nu e de mirare deci ca personajele de benzi desenate au migrat din carti direct pe cladirile orasului. De altfel, astazi exista noua opere murale pictate de artistii locali si imprastiate prin oras. Le poti intalni daca faci o plimbare din Groenplaats, unde Dick Matena si-a pictat personajele pe Korte Nieuwstraat, spre vest, unde opera lui Brecht Evens inveseleste Oever Plaza. Si mai departe, spre Leopold de Waelplaats, vei descoperi desenele jazzy ale lui Philip Paquet, pictate pe cercevelele ferestrelor unei cladiri din modernul cartier Zuid.

Pranz Gradina de ciocolata
city break antwerp botanique

Gradina botanica Botanique

Belgia si talentul ciocolatierilor sai nu mai reprezinta de mult un secret. Insa limitele artizantatului in ale ciocolatei sunt impinse si mai departe de Roger van Damme, pe care il gasiti la restaurantul Het Gebaar, deschis doar la pranz. Intr-o cabana de caramida aflata in vecinatatea Gradinii Botanice, puteti servi un pranz ce include, sa zicem, o friptura de porc crocanta, urmata de o minunatii la desert. Cum ar fi Botanique, 20 euro, care este chiar o gradina miniaturala care include un rau de ciocolata si un copac din ciocolata cu lapte. Mmm!!!

3pm: Spatii creative

Recunoscut pentru celebrii sai designeri de moda, orasul isi manifesta creativitatea si in alte zone. De exemplu, in 2011 un artist local a deschis Bries Space, o galerie care gazduieste evenimente de diverse facturi, de la lansari de carte la showuri de banda desenata. O expozitie recenta a constat in muzica ce acompania lucrari 3D.

Un alt loc activ din punct de vedere creativ este Viktor, o galerie aflata la subsolul unui magazin/ studio numit Atelierdubbeloo. Din magazin poti sa-ti cumperi diverse, de la fotolii pana la huse de piele pentru iPad, iar in galerie poti vedea instalatii video sau expozitii de fotografie ale artistilor locali.

4.30pm: Prin magazine

Indiferent de stilul tau de shopping (fie ca iti place sa te uiti indelung la vitrine sau cumperi orice de oriunde), ia-o rapid catre Kloosterstraad, o strada plina ochi cu anticariate si buticuri la moda. Ca sa-ti faci incalzirea, incepi cu Your, un loc enorm, intins pe vreo doua etaje, unde gasesti de la casti la pantaloni sau chiar un Porsche 914 din 1975. Daca te-ai calmat, ia-o usor la pas si cumpara cadouri cu semnificatie pentru cei de acasa de la Arrangerie 13. Toate obiectele de aici vin cu propria lor istorie pentru ca sunt lucruri aruncate de altii, reconditionate de cei de la Arrangerie si vandute. Daca esti mofturos, rascoleste cu rabdare printre bogatiile intinse pe trei etaje.

7.30 pm: Flamanda Viitorului

La elegantul restaurant De Godevaart, tanarul chef Dave de Belder, duce bucataria flamanda dincolo de clasicele midii cu cartofi prajiti. De exemplu, acesta combina intr-un aperitiv clasicul somon cu inghetata de patrunjel si un galbenus de ou de prepelita „gatit”la -20 grade C. Sau poti incerca coada de vitel invelita cu felii de antricot afumat si inundata la propriu cu sos de branza Remeker si sos de ceapa coapta. Daca mai ai loc si de desert, poti incerca o acadea dulce sarata insotita de inghetata de mojito. O cina cu 5 feluri costa 65 de euro.

10pm: E timpul pentru bere

Trebuie sa mergi neaparat la Kulminator, un loc specializat in beri, unde se intra greu pentru ca trebuie sa te strecori printre butoaie imense pe care scrie Westvleteren, o berarie trapista ale carei beri sunt pe cat de faimoase, pe atat de greu de gasit.

Decorul e”, in mod evident, „beer-centric: un candelabru din dopuri de pluta si ghirlande din capace. Meniul include sute de beri, multe dintre ele vintage in sticle foarte rare. Daca n-ai chef sa analizezi toate aceste beri, opteaza pentru alegeri simple si mergi la pubul Paters Vaetje sa bei o „bolleke”, cu alte cuvinte un pahar de bere locala de la fabrica De Koninck.

Duminica City break Antwerp

10.30am: Delicii matinale
city break antwerp Het Eilandje

Cartier Het Eilandje

Odinioara un cartier trist format dintr-o aglomerare de docuri si depozite, Het Eilandje a devenit un loc atractiv plin cu magazine si cafenele. Broer Bretel e o cafenea cu aer vintage de unde poti admira imprejurimile in timp ce bei un ceai de mere, fenel si patrunjel (2,5 euro). Ia-ti portia de arta matinala la MAS, sau Museum Aan de Stroom, o cladire de 10 etaje din sticla ondulata si blocuri de piatra ca niste piese de lego. Inauntru sunt expozitii care spun povestea acestui oras in continua miscare (biletul costa 5 euro). De pe acoperis, poti admira nestingherit orasul.

city break antwerp Museum Aan de Stroom

Muzeul Aan de Stroom

1:30pm Art Park
city break antwerp Middelheimmuseum

Muzeul in aer liber Middelheimmuseum

Dupa ce-ai vizitat zona industriala readusa la viata, alege sa-ti petreci dupa-amiaza in natura la Middelheimmuseum, un parc de vreo 30 de hectare. Marit si renovat in 2012, muzeul in aer liber este casa a peste 200 de opere de arta, de la sculpturi in bronz de Rodin la instalatia artistului flamand Philippe Van Snick, un lac care elibereaza intr-una bule. Plimba-te in liniste pe pajisti, treci pe langul podul creat de Ai Weiwei sau viziteaza noul pavilion Het Huis. Ori intinde-te pur si simplu pe iarba si bucura-te de soare si liniste.

Detalii harta:

1. Cathedral of Our Lady, Groenplaats 21; dekathedraal.be Rubenshuis,Wapperplein 9-11; rubenshuis.be.

2. Axel Vervoordt Gallery, Vlaeykensgang, Oude Koornmarkt 16; axel-vervoordt.com.de Vagant, Reyndersstraat 25.

3. Invincible, Haarstraat 9; invincible.be. Leeuwekopke, Leeuwenstraat 6;tleeuwekopke.be.

4. De Muze, Melkmarkt 15; jazzcafedemuze.be. Homey, Sint-Paulusplaats 24. Frituur No. 1, Hoogstraat 1.

5. Comic murals, Korte Nieuwstraat; Oever 15; and Leopold De Waelstraat 1.

6. Het Gebaar, Leopoldstraat 24; hetgebaar.be.

7. The Bries Space, Stenenbrug 15; bries.be/space. Viktor, Falconplein 45;viktorantwerp.be.

8. Your, Kloosterstraat 90; your-antwerp.com. Arrangerie 13, Muntstraat 13; arrangerie.be.

9. De Godevaart, Sint-Katelijnevest 23; degodevaart.be.

10. Kulminator, Vleminckveld 32; (32-3) 232-4538. Paters Vaetje, Blauwmoezelstraat 1; patersvaetje.be.

11. Broer Bretel, Nassaustraat 7; broerbretel.be. Museum Aan de Stroom,Hanzestedenplaats 1; mas.be.

12. Middelheimmuseum, Middelheimlaan 61; middelheimmuseum.be.